Şcoala îmi pare precum un măr frumos şi bine copt, dulce şi suculent. Însă cu cât te apropii de mijloc, cu cât muşti mai mult, cu atât mai bine îi descoperi stricăciunile. O coajă lucioasă plină de performanţă şi un mijloc putred. Cam aşa.
Aş porni în primul rând de la structura claselor. Mulţi elevi, multe informaţii generale până la liceu şi mai nimic în detaliu care să-l ajute cu adevărat pe elev să descopere întradevăr la ce se pricepe, să înţeleagă că matematica spre exemplu cuprinde mult mai multe ramuri, că este necesară în specializări despre care elevul nostru are şansa să nu audă niciodată.
Să mai pomenesc de calupurile întregi de materie băgate forţat în minţile copiilor pentru "cultură generală", fără explicaţii, fără vreo aplicaţie practică? De profesorul model himeră care înainte de lecţie ne-ar spune cu ce ne va ajuta ceea ce are de gând să predea astăzi? Să-mi amintesc de nenumăratele experimente la fizică? Sau poate de orele deosebit de interesante în care am mers împreună cu profesorul de geografie să studiem albia unui râu? De cărţile de la literatură universală pe care nu a fost nevoie să le citim atâta timp cât ni se dicta mot-a-mot dintr-o carte rezumatul, trăsăturile, particularităţile- eventual chiar vreo impresie de lectură? Mai degrabă mă întorc la foile pe care ni le-a predat profesoara xeroxându-le, că tot am trei teze săptămâna viitoare...
Partea cu adevărat dureroasă este că după 12 ani de şcoală ajungem să ştim prea puţine. Mă gândesc la cei de la filologie care dau acum la medicină, a căror cunoştinţe utile din liceu se vor rezuma la vreo 60-70 ore de biologie. Adică zece zile din anul şcolar în total. Sau de cei ce dau la economie, psihologie, pentru care liceul se contractă la treizeci şi ceva de ore din clasa a 10-a sau a 11-a. Acestea cumulate în patru ani, bineînţeles.
Oare are vreun rost să mă plâng de mulţi profesori lipsiţi total de înclinaţii pedagogice,o parte ghidându-se după sloganu "ia banii şi fugi", alţii după "jigneşte şi plânge-te"? Ni s-a subliniat în mod repetat cum că am fi un liceu de prestigiu, de renume. Cred că am fost oarbă în toţi aceşti ani deoarece nu prea am văzut eu acest prestigiu prea clar. S-a cam ascuns de mine. S-a cam transformat în fondul şcolii cerut în fiecare an pentru îmbunătăţiri inexistente, în cerinţa de "a face ceva în clasă" pentru a nu învăţa după-amiaza.
Însă nici cu elevii noştri nu mi-e ruşine. Nu sunt vreun un geniu. Nici vreo tocilară (ultima oară când am verificat nu învăţasem vreo lecţie fără să o înţeleg în 12 ani). Acum nu ştiu dacă ar trebui să-mi fie ruşine că au fost destule momente în care m-am simţit total paralelă cu generaţia mea, cu gândurile şi preocupările lor. Învăţământul de masă nu e pe placul meu. Deloc. Nici omniprezentele stereotipii atât de populare printre adolescenţi. Supune-te lor şi fii "de gaşcă". Ignoră-le, împotriveşte-te lor şi devii automat "o ciudată". Cam aşa.
Poate înainte de a ne mândri cu olimpicii care se înalţă deasupra oceanului de mediocritate, ar trebui să aruncăm o privire la ansamblul societăţii, generaţiilor care se succed pe băncile cu huse ce acoperă litere scrijelite cu pixul, stând pe scaune cu tapiţerie distrusă şi clase măturate de oameni de serviciuindiferenti. Căci poate, POATE am descoperi şi baza icebergului. De ea ne lovim. De mediocrii pe care îi facem proşti, pentru care nu facem nimic să-i ajutăm. Ei sunt cei care susţin societate. Ei care, dacă tăindu-i din "schema progresului" pentru a ne debarasa de blatul pe care se află crema cremelor, ar face vârful de gheaţă să se scufunde în apele oceanului, acoperindu-l.
Nu cred că există om care să nu fie talentat la nimic. La absolut nimic. Da, nu la matematică, istorie, română, economie, sport, muzică, desen, geografie, psihologie, fizică etc. Dar la gătit, la oferit sfaturi, la observat evenimente, la aranjat haine, la scutura covoare, împăturit colţuri de revistă. Nu cred că există om de la care să nu ai ceva de învăţat. Dacă nu cum să fii, atunci cum să nu fii. Aşa că haideţi să ne apreciem oamenii, să descoperim la ce se pricep, să le oferim un drum şi o şansă, ca să nu ajungă inculţi, infractori, şmecheri, corupţi şi tot aşa. Să predăm valori ci nu cunoştinţe.
Am constatat că uneori ai şanse de a te înţelege cu un bătrân de patru clase mai degrabă decât cu un absolvent semidoct de facultate. Şi e tragic ca primul să gândească logic, cumpătat, drept, iar celălalt să te îmbuibe roboţeşte cu teorii fantasmagorice. Tragic. Pe deplin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu