Se afișează postările cu eticheta schimbare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta schimbare. Afișați toate postările

luni, 5 ianuarie 2015

20 de lectii pe care le-am invatat in 20 de ani

1. Dacă te schimbi, schimbă-te pentru tine. Fiecare persoană pe care o cunoști cel mai probabil ți-ar spune să te schimbi în cel puțin o privință. E în regulă să fie așa. Ascultă fiecare ''doleanță''. Analizează-te bine și vezi dacă ei au dreptate sau nu. Străduiește-te să vezi nu doar perspectiva ta ci și a celui care îți cere să te schimbi. Și schimbăte. DAR numai pentru tine, numai dacă tu îți dorești schimbarea și înțelegi de ce trebuie să te schimbi. Orice schimbare făcută pentru ceilalți și de ochii lor în 99% din cazuri n-o să reziste.
2. Fiecare are povestea lui. Părinții tăi, prietenii tăi, superiorii, colegii, trecătorii grăbiți, toți au câte o poveste. Pe multe din ele nu ai să ai ocazia să le auzi. Unele îți vor plăcea mult, altele mai puțin, altele te vor dezgusta. Cert e că în spatele fiecărui om se ascunde o viață necunoscută ție și că trebuie să te gândești de două ori înainte de a spune ''cartea asta e/nu e bună de cumpărat''.
3.Nu lua totul în serios. Greșelile, cuvintele aiurea, faptele neadecvate nu sunt un capăt de lume. E adevărat că nimic din ce ai făcut în trecut nu poate fi șters cu buretele- dar mai poate fi cosmetizat pe ici pe colo. Tu ai să faci cele mai stupide chestii. Ceilalți o să-ți ofere în dar cele mai ''interesante situații și paradoxuri ''. Însă nu mereu totul este așa dramatic cum crezi tu. Uneori un zâmbet sau puțin haz de necaz fac minuni.
4.Nu lua totul în derâdere. Glumim noi, glumim însă viața nu e o glumă. Nu te aștepta să întreprinzi această călătorie cu zâmbetul pe buze și râzând în hohote în fiecare zi. Din contră. Multe zile trebuie să le petreci facând lucruri care nu îți plac, fiind confuz, muncind din greu, stresându-te. Viața nu e ușoară iar dacă vrei să ai o viață care să conteze e nevoie, din păcate sau din fericire, să-ți asumi responsabilitatea pentru fiecare faptă a ta.
5.Nu fi workaholic. Ai să sfârșești epuizat, nu realizat. E o diferență mare între a munci pe brânci câteva zile, uitând de pauze, și între a munci ca un robot, 24/7, gândind și visând doar careieră. Până și un robot are nevoie de service, de o piesă înlocuită, de niște ulei. Neglijându-te, uitând de celelalte aspecte și concentrându-te cu îndârjire doar pe unul ingur riști să-ți pierzi anii.
6.Avem gusturi diferite și e ok așa. Unora le place verdele. Altora roșul. Câțiva mănâncă nesărat. Mulți prea condimentat. Tu te îmbraci casual. Ei se îmbracă sport. El ascultă rock. Ea ascultă dance. Voi aveți anumite hobby-uri. Noi altele. Lor le plac un anumit tip de persoane pe care noi le gasim neinteresante, voi aveți niște principii pe care ei nu le înțeleg. Preferințele trebuie respectate și preferințele diferite nu te fac un ciudat. Atâta vreme cât gusturile nu-i afectează negativ pe ceilalți ori pe tine nimeni nu e obligat să-și schimbe preferințele.
7.Rar îți dai seama când ești cu adevărat fericit. Momente obișnuite, momente stânjenitoare, momente neăplăcute se schimbă când le privim în trecut. Și ironic, viața are talentul de a-ți arăta cât de fericit ai fost cândva tocmai când ești nefericit. Însă prețuind mai mult fiecare clipă pe care o trăim s-ar putea să ne dăm mai des seama când suntem fericiți.
8.Caută ceva care te face fericit și care nu implică bani sau oameni. E în natura noastră să ne dorim mai mult. În special de la oameni şi de la viaţă ne vom dori întotdeauna mai mult. Totuşi, vor exista momente când viaţa îţi va face ceva glume neplăcute iar oamenii, chiar dacă unii încearcă să te înţeleagă, nu vor putea să te ajute. Vor exista momente în care te vei simţi deprimat şi momente în care vei vrea foarte mult să zâmbeşti. Caută să te bucuri de lucrurile mărunte care nu ţin de oameni sau de bani, admiră cerul şi bucurăte de adierea primăvăratică. Te vei simţi mai uşurat apoi.
9.Asumă-ţi responsabilitatea. Ai să greşeşti de multe ori. Ai să ai parte de situaţii din care ai vrea cu orice preţ să scapi. Vei fi în postura de a alege. În postura de a nu avea de ales. Nu vei şti ce să faci. În loc să dai vina pe ceilalţi, să-i consideri responsabili pe ceilalţi sau să lupţi contra ceea ce eşti, asumă-ţi responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă şi mergi curajos către viitor.
10. Unele surprize plăcute vin când nu te aştepţi. Mai bine spus, dracul nu e chiar aşa de negru cum pare şi nici zilele aşa de monotone. Fie că e vorba de o vizită neaşteptată sau cuvinte de apreciere, de un gest mărunt ori de depăşirea unor obstacole, ba chiar de un premiu, niciodată nu ştii ce bucurie poţi să ai când te aştepţi mai puţin.
11. Visează cu ochii deschişi dar nu prea mult. Nu toţi oamenii reuşesc să trăiască în prezent 24/7. Eu cu siguranţă nu sunt persoana care poate servi drept exemplu pentru "carpe diem". Însă ceea ce ştiu sigur e că prea multă reverie înseamnă procrastinare, înseamnă crearea uneii realităţi proprii, înseamnă timp PIERDUT. Visarea cu ochii deschişi e foarte bună pentru dezvoltarea imaginaţiei, pentru a te relaxa şi a scăpa de stres, chiar pentru a câştiga încredere în tine. Totuşi, când se exagerează nu mai are nici un beneficiu.
12. Nu confunda statusul cu ceea ce esti tu ca persoană. Ok, eşti elevul dezinteresat, şeful stresat, mama exemplară, vecinul antipatic, colegul amabil, adultul serios, copilul inocent ori străinul debusolat. În spatele acestora, unindu-se ca într-un puzzle, se află fragmente din tine. Nu lăsa ca statusurile pe care le ai- sau chiar mai rău, un singur status- să te definească. Nu eşti doar mamă. Nu eşti doar elevul dezinteresat. Nu eşti doar ceea ce oamenii, societatea sau tu cred că eşti. Nu. Eşti mai mult decât atât. Eşti TU.
13.Un program face minuni. Un program de masă te ajută să-ţi menţii greutatea şi chiar să slăbeşti. Cu un program de studiu bun există slabe şanse să intrii în criză de timp. Având un program nu mai iei totul de-a valma, rar te nu ai ce să faci, nu uiţi la fel de des. Întradevăr, trebuie să fim spontani însă puţină organizare nu strică niciodată. Din contră.
14.Nu-ţi mai face o sută unu scenarii. Diverse chestii se pot întâmpla. În drum spre servici să-ţi cadă o ţiglă în cap. Ora următoare să ai parte de un test fulger. Să ai o toxiinfecţie. Să cunoşti o persoană extraordinară. Să câştigi la loto, etc, etc. Nimic în neregulă cu asta. Totuşi, între două scenarii şi trei crize de paranoia viaţa ta se tot duce şi se tot duce...pe aba sâmbetei. Una e să previi, să intuieşti, alta să-ţi închipui tot felul de scenarii pentru care nu se susţin concret cu adevărat.
15. Economiseşte bani. Niciodată nu ştii când se inveşte o situaţie când ai nevoie de bani şi nu stai prea bine la capitolul finanţe. Banii puşi deoparte pe care NU i-ai cheltuit te pot salva din multe chestii neprevazute. Economiseşte in limita posibilităţilor tale. Un leu pe zi. Cinici lei pe săptămână. 10 lei pe lună. Nu contează. Chiar dacă zici ''ce să pun eu un leu deoparte, mai bine îmi cumpăr un covirg'' sau '' n-am 10 lei să economisesc săptămânal şi oricum mare lucru nu fac aşa'', te înşeli. În timp banii se adună. Da, nu vei deveni milionar economisind însă cu siguranţă că nu te superi să ai ceva bani în plus, să spunem, la sfârşit de an.
16. Niciodată nu eşti prea matur să te joci cu copiii. Contrar a ceea ce cred unii adulţi, copii nu sunt precum nişte pagini albe pe care scrii informaţii. Din contră. Uneorii chiar îi pot surprinde pe adulţi cu ceea ce ştiu. Jucându-te cu copiii ai posibilitatea să uiţi pentru câteva clipe de stresul cotidian, să te bucuri de lucruri mărunte, să zâmbeşti, să regăseşti copilul din tine.
17. Exersează pentru a fi mai bun. Când te apuci de un lucru nou e ca şi cum ai fi fost sedentar şi deodată te decizi că vrei să slăbeşti prin sport. Nu ai condiţie fizică. Ori eşti foarte încântat la început iar apoi fără chef, ori eşti de la început fără chef. Da, adevărat, orice ai face trebuie să ai şi talent. Însă talentul singur nu ajunge. Între un om talentat dar care se bazează doar pe talent şi nu încearcă să se perfecţioneze şi unul nu la fel de talentat dar care exersează zilnic în final în multe cazuri câştigă cel din urmă.
18. Acceptă schimbarea. Fie că vrei, fie că nu, ne schimbăm. Lumea se schimbă. Chiar şi amintirile suferă modificări de-a lungul timpului. Există schimbări negative, fireşte, însă unele sunt chiar benefice. Să fugi de schimbare cu orice preţ e o greşeală. Are ea grijă sigur să te prindă din urmă.
19.Fiecare are aşteptări de la fiecare. Toţi vrem ca lucrurile să se întâmple ''aşa şi aşa'', ca Z persoană să fie 'în felul ăsta'' şi să facă ''asta''. Absolut toate persoanele pe care le cunoşti sau nu le cunoşti au aşteptări, aşteptări pe care e bine să le accepţi, să le respecţi dar să te gândeşti de două ori înainte de a te apuca să faci o listă cu ce vrea X şi T de la tine şi să începi să faci întocmai.
20. Toţi n-or să te placă aşa că nu te obosi să mulţumeşti pe toată lumea. E super să te ştii adorat şi stimat de toţi dar aceasta nu o să ţi se întâmple în viaţa asta. Cel mai probabil o să cunoşti persoane care nu o să te suporte, care o să fie geloase pe tine, care o să aibă preconcepţii la adresa ta, care o să se bucure de necazul tău. Şi tu ai să faci la fel în ceea ce priveşte unele persoane. Înţelege că nu toţi îţi vor vrea binele ori că toţi sunt interesaţi de ceea ce eşti tu şi concentrează-ţi atenţia către cei care nu fac parte din această categorie.




miercuri, 27 noiembrie 2013

Mărul educaţional

În loc de introducere am să spun că zilele acestea mă simt din ce în ce mai dezamăgită de sistemul nostru educaţional şi tot ce include el. Şi învăţ bine -_-'' Şi am note bune. Şi nu ştiu dacă să mă bucur că mai am doar câteva luni de liceu sau să mă mâhnesc fiindcă am uneori senzaţia că nu mai suport. Acum nu vreau să exagerez...
Şcoala îmi pare precum un măr frumos şi bine copt, dulce şi suculent. Însă cu cât te apropii de mijloc, cu cât muşti mai mult, cu atât mai bine îi descoperi stricăciunile. O coajă lucioasă plină de performanţă şi un mijloc putred. Cam aşa.
Aş porni în primul rând de la structura claselor. Mulţi elevi, multe informaţii generale până la liceu şi mai nimic în detaliu care să-l ajute cu adevărat pe elev să descopere întradevăr la ce se pricepe, să înţeleagă că matematica spre exemplu cuprinde mult mai multe ramuri, că este necesară în specializări despre care elevul nostru are şansa să nu audă niciodată.
Să mai pomenesc de calupurile întregi de materie băgate forţat în minţile copiilor pentru "cultură generală", fără explicaţii, fără vreo aplicaţie practică? De profesorul model himeră care înainte de lecţie ne-ar spune cu ce ne va ajuta ceea ce are de gând să predea astăzi? Să-mi amintesc de nenumăratele experimente la fizică? Sau poate de orele deosebit de interesante în care am mers împreună cu profesorul de geografie să studiem albia unui râu? De cărţile de la literatură universală pe care nu a fost nevoie să le citim atâta timp cât ni se dicta mot-a-mot dintr-o carte rezumatul, trăsăturile, particularităţile- eventual chiar vreo impresie de lectură? Mai degrabă mă întorc la foile pe care ni le-a predat profesoara xeroxându-le, că tot am trei teze săptămâna viitoare...
Partea cu adevărat dureroasă este că după 12 ani de şcoală ajungem să ştim prea puţine. Mă gândesc la cei de la filologie care dau acum la medicină, a căror cunoştinţe utile din liceu se vor rezuma la vreo 60-70 ore de biologie. Adică zece zile din anul şcolar în total. Sau de cei ce dau la economie, psihologie, pentru care liceul se contractă la treizeci şi ceva de ore din clasa a 10-a sau a 11-a. Acestea cumulate în patru ani, bineînţeles.
Oare are vreun rost să mă plâng de mulţi profesori lipsiţi total de înclinaţii pedagogice,o parte ghidându-se după sloganu "ia banii şi fugi", alţii după "jigneşte şi plânge-te"? Ni s-a subliniat în mod repetat cum că am fi un liceu de prestigiu, de renume. Cred că am fost oarbă în toţi aceşti ani deoarece nu prea am văzut eu acest prestigiu prea clar. S-a cam ascuns de mine. S-a cam transformat în fondul şcolii cerut în fiecare an pentru îmbunătăţiri inexistente, în cerinţa de "a face ceva în clasă" pentru a nu învăţa după-amiaza.
Însă nici cu elevii noştri nu mi-e ruşine. Nu sunt vreun un geniu. Nici vreo tocilară (ultima oară când am verificat nu învăţasem vreo lecţie fără să o înţeleg în 12 ani). Acum nu ştiu dacă ar trebui să-mi fie ruşine că au fost destule momente în care m-am simţit total paralelă cu generaţia mea, cu gândurile şi preocupările lor. Învăţământul de masă nu e pe placul meu. Deloc. Nici omniprezentele stereotipii atât de populare printre adolescenţi. Supune-te lor şi fii "de gaşcă". Ignoră-le, împotriveşte-te lor şi devii automat "o ciudată". Cam aşa.
Poate înainte de a ne mândri cu olimpicii care se înalţă deasupra oceanului de mediocritate, ar trebui să aruncăm o privire la ansamblul societăţii, generaţiilor care se succed pe băncile cu huse ce acoperă litere scrijelite cu pixul, stând pe scaune cu tapiţerie distrusă şi clase măturate de oameni de serviciuindiferenti. Căci poate, POATE am descoperi şi baza icebergului. De ea ne lovim. De mediocrii pe care îi facem proşti, pentru care nu facem nimic să-i ajutăm. Ei sunt cei care susţin societate. Ei care, dacă tăindu-i din "schema progresului" pentru a ne debarasa de blatul pe care se află crema cremelor, ar face vârful de gheaţă să se scufunde în apele oceanului, acoperindu-l.
Nu cred că există om care să nu fie talentat la nimic. La absolut nimic. Da, nu la matematică, istorie, română, economie, sport, muzică, desen, geografie, psihologie, fizică etc. Dar la gătit, la oferit sfaturi, la observat evenimente, la aranjat haine, la scutura covoare, împăturit colţuri de revistă. Nu cred că există om de la care să nu ai ceva de învăţat. Dacă nu cum să fii, atunci cum să nu fii. Aşa că haideţi să ne apreciem oamenii, să descoperim la ce se pricep, să le oferim un drum şi o şansă, ca să nu ajungă inculţi, infractori, şmecheri, corupţi şi tot aşa. Să predăm valori ci nu cunoştinţe.
Am constatat că uneori ai şanse de a te înţelege cu un bătrân de patru clase mai degrabă decât cu un absolvent semidoct de facultate. Şi e tragic ca primul să gândească logic, cumpătat, drept, iar celălalt să te îmbuibe roboţeşte cu  teorii fantasmagorice. Tragic. Pe deplin